În perioada menstruală, care începe de obicei la 11-14 ani și continuă până când femeile intră la menopauză, sângele și țesutul mucos din stratul endometrial al uterului (cel mai interior strat) sunt eliminate la intervale de aproximativ o lună, dacă sarcina nu se produce. Deși observarea unor cheaguri în sângele menstrual provoacă uneori îngrijorare, aceasta este de obicei o situație normală.
În timpul sângerării menstruale, celulele endometriale care căptușesc peretele interior al uterului se desprind și părăsesc corpul. În acest timp organismul eliberează proteine care determină coagularea sângelui din uter. Această coagulare împiedică vasele de sânge din peretele interior al uterului să continue să sângereze.
Sângele care iese din corpul femeilor conține și el aceste proteine ale coagulării. În momentele în care fluxul este cel mai abundent, faptul că proteinele coagulării din sânge încep să se adune poate provoca cheaguri în sângele menstrual. Aceasta apare de obicei atunci când sângele menstrual se acumulează în uter sau în vagin înainte de a fi eliminat din corp.
Pe lângă aceasta, în endometrioză și adenomioză, afecțiuni frecvent întâlnite la femei, pot apărea sângerări anormale și cheaguri de sânge. Dintre bolile care apar din cauza dezvoltării țesutului uterin într-o altă zonă decât peretele interior al uterului, în endometrioză țesutul endometrial se dezvoltă anormal în afara uterului, iar în adenomioză în interiorul mușchiului uterin.
Endometrioza este o afecțiune cronică ce trebuie tratată
La pacientele cu endometrioză intensitatea simptomelor poate varia. Printre simptomele clasice ale endometriozei pot fi enumerate durerea, durerea în timpul sau după contactul sexual, infertilitatea și mișcările intestinale dureroase. Deoarece aceste simptome pot fi și semnul altor afecțiuni, trebuie neapărat consultat un specialist. În unele situații endometrioza nu dă niciun semn și poate fi depistată întâmplător în timpul unui consult medical.
În tratamentul endometriozei pot fi folosite opțiuni medicamentoase sau chirurgicale, iar pacientele fără o plângere clinic importantă pot fi doar urmărite. Deși chistul de ciocolată se poate micșora cu tratament medicamentos, el nu dispare. Cel mai adesea se urmărește o micșorare a diametrului său, cel puțin să nu crească, și, mai important, ca plângerile pacientei să dispară clinic sau să scadă suficient pentru a nu-i mai afecta viața. Prin tratamentul medicamentos se urmărește prevenirea recidivei și reducerea plângerilor. Uneori, tratamentul medicamentos poate fi aplicat și înainte de procedura chirurgicală, pentru micșorarea chistului și ușurarea operației.
Procedura chirurgicală se realizează de obicei prin chirurgie minim invazivă (chirurgie robotică sau laparoscopică). În prezent, cu excepția unor situații foarte rare, chirurgia deschisă nu se folosește în chirurgia endometriozei. Din cauza structurii sale, chistul de ciocolată aderă la ovar mult mai puternic decât un chist obișnuit.
Dacă se aplică o forță prea mare, se poate ajunge la situații precum îndepărtarea de țesut ovarian. De aceea, în chirurgia endoscopică este foarte important ca chistul de ciocolată să fie separat cu grijă de țesutul ovarian sănătos și ca țesutul sănătos rămas să fie bine protejat.